SaraBlom

♥♥♥Bine ai venit în camera mea♥♥♥

-----------------------------------------------------------------------------

Numele meu este Sara și sunt încântată să te cunosc.

-----------------------------------------------------------------------------

 

Am simțit întotdeauna că viața este o călătorie, una lungă și sinuoasă, cu opriri neașteptate și ocolișuri care în cele din urmă ne duc exact acolo unde trebuie să fim.. De când eram mică — sau de când am început să mă simt cu adevărat eu însămi, mai degrabă — am ştiut că nu vreau o existenţă îngheţată.. Îmi plăcea să privesc lumea cu ochi noi, ca și cum totul era o scenă gata de explorat. E ceva eliberator în a te muta, a schimba orașe, a întâlni oameni care nu știu nimic despre tine. Îmi place să cred că nu fug de nimic, dar alerg spre tot. Să văd răsăritul soarelui în locuri diferite, să învăț cuvinte în alte accente, să mă contopesc cu mulțimea fără ca nimeni să știe de unde vin, mă umple de energie.. N-am fost făcută pentru rădăcini, ci pentru aripi.

Îmi amintesc prima dată când am intrat într-o petrecere fără să simt că port o mască. Am purtat o rochie verde smarald pe care am găsit-o într-un magazin vechi, în acest oraș pe care îl iubesc atât de mult, cel în care străzile miros a pâine caldă și balcoanele sunt pline de flori..

Aveam buzele roşii, părul desfăcut, şi când m-am uitat în oglinda din baia motelului, am zâmbit. Nu a fost vanitate. A fost o ușurare. Ca și cum, în sfârșit, reflecția mea a fost aliniată cu ceea ce am simțit întotdeauna în interior. În acea noapte am dansat fără să mă opresc. Nimeni nu mi-a pus întrebări. Nimeni nu s-a îndoit. Și a fost frumos. Eram doar eu, fiind, trăind, respirând.

Oamenii cred adesea că a trăi așa înseamnă a scăpa de responsabilități. Dar ei nu înţeleg că, pentru unii oameni, cel mai mare act de responsabilitate este să fii sincer cu tine însuţi.. Au fost ani când mă prefăceam, când fiecare pas era greu, când vocea mea răsuna ca un ecou dintr-o altă viață. Acei ani m-au învățat să prețuiesc libertatea pe care o am acum. Când merg pe o stradă plină de lumini de neon, cu muzică ieșind din baruri, râsete la fiecare colț și inima bătând pentru necunoscut, știu că totul a meritat. Nu a fost întotdeauna ușor, desigur. Încă sunt priviri care cântăresc mai mult decât ar trebui. Uneori mă surprind anticipând explicații pe care nu le datorez nimănui. Dar apoi îmi amintesc tot drumul parcurs. Fiecare prieten pe care l-am făcut, fiecare conversație cu străinii care m-au umplut, fiecare noapte de karaoke în care am strigat cântece ca rugăciuni. Toate astea m-au construit. Sunt făcută din aceste momente, mai mult decât din trecutul meu.

Iubesc marea. Poate pentru că seamănă cu mine: schimbătoare, liberă, profundă. Îmi place să înot până mă doare brațele, până când lumea devine tăcută sub apă. Acolo nu sunt nume sau povești, doar senzația corpului în mișcare, fără teamă. Îmi place să-mi imaginez că odată am fost o sirenă. Sau poate încă sunt, puțin, în această viață.

Călătoresc uşor. Nu-mi place să adun. Bagajele mele sunt mici, dar am cu mine lucrurile esențiale: un jurnal pe care îl scriu de ani de zile, o cameră veche și de încredere și o colecție de cărți poștale pe care le trimit la o adresă care nu mai există.. Le scriu oricum, ca un ritual. Ele îmi amintesc că drumul nu este doar exterior, ci și interior. Uneori iau o pauza. Închiriez un mic apartament într-un oraș unde nimeni nu mă așteaptă. Am devenit o clientă obișnuită a unei cafenele, le zâmbesc oamenilor din piață, mă plimb fără scop. Și când simt că am trăit destul în acest colț al lumii, îmi fac bagajele, îmi iau la revedere în tăcere și plec.

Pentru mine, viața înseamnă să fiu în mișcare, nu să fug, ci să mă regăsesc la fiecare pas. Sunt fericită în pielea mea, pe tocuri sau desculţă, râzând cu străinii sau singură în faţa oglinzii. Nu trebuie să explic cum am ajuns aici. Trebuie doar să continui să merg, să dansez, să explorez. Pentru că această călătorie, deși nu a fost întotdeauna ușoară, este în întregime a mea.