LeidaLala

Pentru mine, călătoriile nu sunt o listă de verificare cu "vizitarea a 50 de țări". Este o modalitate de a-mi pune întrebări la care nu aș răspunde niciodată sincer acasă.. De ce mă enervez când cineva întârzie zece minute în Berlin, dar zâmbesc când un autobuz în Nepal întârzie două ore? De ce, într-o cultură, îmbrățișările sunt normale, dar în alta sunt aproape intime? De ce pot să stau trei zile fără să vorbesc cu nimeni și să mă simt bine, dar în a patra zi încep să plâng de singurătate într-o cafenea aglomerată? Aceste întrebări nu apar în terapie (deși apar și acolo), ci mă lovesc în momentele în care sunt în mișcare, când sunt obosit, flămând, pierdut, îndrăgostit, speriat, sau pur și simplu stau pe un acoperiș la 4 dimineața și urmăresc cum se trezește orașul..
Îmi doresc emoții puternice.. Nu cele care fierb încet, ani de zile, ci cele care explodează și lasă arsuri.. Bucurie care îți face obrajii să te doară.. Tristețea care îți taie respirația. Uimire care te face să vrei să țipi.. Frica, odată depășită, îți amintește că ești încă aici și că poți continua.. Nu fug de ei.. Eu alerg spre ei. Uneori, aleg trasee care mă sperie în mod intenționat: o drumeție nocturnă peste un pas de munte, autostopul într-o țară necunoscută, fără să cunosc limba, săritul de pe un leagăn deasupra unui canion.. Nu este pentru cei care caută adrenalină.. Pentru momentul acela, când te așezi pe o stâncă și simți: "Am supraviețuit.". Eu m-am ocupat de asta.. Sunt în viaţă"
Și în acele momente, lumea pare redusă la ceva sincer și pur. Fără măști, fără roluri familiare - doar tu și ceea ce trăiește în interiorul tău. Și brusc realizezi: acesta este exact motivul pentru care îți mai faci bagajul și continui să mergi înainte..