AdriannaGoldis

Eu sunt Milena. Mă numesc Milena. Uneori mă gândesc că, dacă viața mea ar putea fi descrisă într-o singură culoare, ar fi culoarea zorilor. Nu pentru că am fost mereu fericită. Din contră. Am cunoscut nopți întunecate, dezamăgiri, pierderi, momente în care am vrut să închid pur și simplu toată lumea și să fiu singură cu gândurile mele..
Dar, într-un fel, am reușit întotdeauna să găsesc puterea de a aprinde din nou lumina. Poate de aceea oamenii spuneau că arătam ca soarele. Eram brunetă, cu păr lung și închis la culoare, care arăta deosebit de frumos la soare. Și ochii mei albaștri. Despre ei mi se spunea cel mai des. Se spunea că străluceau ca niște diamante mici. Întotdeauna râdeam de asta, pentru că nu mă vedeam așa. Pentru mine, erau doar ochii mei..

Dar într-o zi, un bărbat pe care l-am întâlnit întâmplător m-a privit câteva secunde și a spus: "Ai ochii unei persoane care vede mai mult decât i se arată.". Am zâmbit doar atunci.. Și apoi, dintr-un motiv anume, mi-au rămas aceste cuvinte în minte pentru tot restul vieții.. Mi-a plăcut drumul.. Poate că acesta este unul dintre lucrurile pe care nu mi le-aș fi putut imagina lipsă din viața mea.. Îmi plăcea să conduc o mașină, mai ales seara, când orașul se lumina cu mii de lumini, iar drumul din fața mea se transforma într-o bandă lungă și strălucitoare.. Mă puteam așeza la volan fără să am un plan.. Pur și simplu pornește și pleacă.. Dă drumul la muzică. Deschide fereastra.. Şi să lăsăm orașul undeva în urmă.. În astfel de momente, mă simțeam complet liber.. Am iubit libertatea în general.. Poate chiar prea mult pentru unele persoane.. Îmi plăcea să iau propriile decizii.. Construindu-mi propria viață. Decizia de a merge undeva, de a permite cuiva să intre în inima mea și, cel mai important, de a permite cuiva să iasă din ea..

Nu mi-a fost teamă să fiu singur. Din contră. Singurătatea nu a fost niciodată o pedeapsă pentru mine. A fost locul meu liniștit, unde puteam să mă aud pe mine însumi. Dar am iubit foarte mult oamenii. Mi-a plăcut să vorbesc până târziu în noapte. Mi-a plăcut să râd atât de mult încât îmi făcea rău la stomac. Mi-au plăcut cunoștințele întâmplătoare, care începeau cu un simplu "bună" și apoi se transformau brusc în povești întregi. Mi-a plăcut să călătoresc..

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că, în fiecare țară nouă pe care o vizitam, părea că întâlneam o nouă versiune a mea. Într-un loc, deveneam mai curajoasă. Într-un alt loc, mai calmă. Într-un alt loc, îmi permiteam să fiu fără griji. Și într-un alt loc, am realizat brusc că nu mai doream să mă întorc la vechea mea versiune. Într-o vară, am decis să plec singură. Fără prieteni. Fără companie. Fără un traseu clar. M-am urcat pur și simplu în mașină și am condus într-un loc în care nu fusesem niciodată..

Îmi amintesc de dimineața aceea.. Cerul era de un albastru incredibil.. So blue that I even thought: “Mă întreb dacă ochii mei au aceeași culoare astăzi?” Am râs în sinea mea.. Am condus pe drum, cântând împreună cu muzica, uneori mă opream la mici cafenele, beam cafea și priveam oamenii.. Îmi plăcea să observ.. Eram o persoană foarte curioasă.. I always wanted to know more: de ce oamenii se comportă așa cum se comportă, de ce unii se îndrăgostesc și alții fug, de ce unii se tem de schimbare toată viața, iar alții pur și simplu își fac bagajele într-o dimineață și pleacă în necunoscut.. M-am gândit mult.. Uneori, prea mult.. Dar asta m-a ajutat să înțeleg lumea.. În a treia zi a călătoriei, m-am oprit pe plajă.. Am ieșit din mașină și am stat acolo o lungă perioadă de timp.. Vântul îmi mângâia părul negru, soarele se reflecta în ochii mei, iar valurile se rostogoleau ușor pe țărm.. Și dintr-o dată, am înțeles un lucru foarte simplu.. Nu a trebuit să aștept ca cineva să vină și să-mi facă viața frumoasă.. Viața mea era deja frumoasă.. nu este perfect. Nu este lipsit de probleme.. Nu ca în filme.. Dar al meu.. Și eu eram personajul principal.. Am zâmbit, m-am urcat înapoi în mașină și am pornit motorul.. Drumul se întindea înaintea noastră. . O țară nouă. persoane noi. Adaugă noi povestiri. Poate chiar o nouă dragoste.. Dar nu mai aveam grabă să-l caut.. Știam că, dacă trebuia să se întâmple, mă va găsi.. Și pentru moment, eu mergeam înainte.. Și știți ce am înțeles? Soarele nu cere permisiunea înainte de a străluci.. Pur și simplu strălucește.. Chiar dacă este întuneric în jur.. Chiar dacă cineva nu observă acest lucru.. Chiar dacă sunt nori pe drum.. Și eu eram așa..