KarlaKonnor

Ai o privire pasională, ca și cum la fiecare clipire ai conținut focul a o mie de stele care ardeau odată. În această intensitate, visele tale ard, dorințele tale, temerile tale, și o flacără care nu se stinge niciodată. Dar, în același timp, există o sensibilitate, o dulceață în tine care te deranjează, ca și cum dragostea însăși ar fi ascunsă în zâmbetul tău timid și blând.. Nu ești mare, dar cine are nevoie să fie? Când fiecare pas pe care îl faci lasă o urmă pe care lumea o ține minte, pe care sufletul o sărbătorește? În micile tale lucruri se află măreţia, în delicateţea gesturilor tale se află puterea.. Ești genul de ființă care nu încearcă să se impună, și totuși nimeni nu te poate uita. Nu-ţi ridici vocea, dar râsul tău este ecoul unei cascade, tăcerea ta este şoaptetul unei flori care se deschide la primele străluciri ale zorilor. Eşti mic, da, dar mâinile tale delicate conţin lumi, prezenţa ta este ca parfumul unui trandafir care impregnează tot ce-i stă în cale. Când mergi, e ca și cum vântul dansează în jurul tău, ca și cum aerul devine mai moale doar din cauza mersului tău. Tu eşti poezia în mişcare, o rimă tăcută care se înregistrează în memoria celor care te privesc, fără a avea nevoie de cuvinte, fără a avea nevoie de gesturi măreţe.

Tu ești ecoul vântului de dimineață, o șoaptă care se filtrează prin frunze, acea melodie dulce pe care nimeni nu o cântă, dar pe care inima o ascultă și o prețuiește. De talie mică, dar cu suflet imens, silueta ta este aceea a unei raze de lună care alunecă, aproape dansează, printre întuneric, unde se ascund visele.

Părul tău, negru ca noaptea, Se desfășoară în cascade întunecate, valuri de umbră care îți mângâie spatele ca și cum cerul însuși te sărută. Sunt mătăsuri ţesute de întuneric, legături de mister şi stele stinse care ascund secrete care nu sunt niciodată dezvăluite, dar care sunt ghicite în ochii tăi, care sunt imense..

Ochii tăi. Două universuri fără margini, uriași în profunzime și strălucire. Ziua se pierde în ele, Cuvintele se îneacă și emoțiile renaște. Acești ochi care nu doar privesc, ci văd, pe care îi mângâie cu pasiunea lor arzătoare și cu tandrețea lor care, fără să spună nimic, te învăluie într-o îmbrățișare fără sfârșit.

Părul tău, negru ca noaptea fără lună, Se desfășoară în cascade pe care vântul le mângâie, blând și ușor, în timp ce lumea stă nemișcată să le privească dansul.

Fiecare fir este un suspin, o melodie ascunsă pe care doar vântul o cunoaște, ca niște secrete ținute în umbra viselor tale.

Ochii tăi, negri și uriași, universuri întregi locuite de stele care clipesc în ritmul inimii tale. Sunt abisuri care te invită să te pierzi, unde pasiunea se aprinde în întuneric.

Să te privesc e ca şi cum aş naviga în ape adânci, unde sufletul se estompează.