EmmaRiveraa

26737736

Noaptea respiră încet, ca şi cum ţi-ar simţi paşii care se apropie. Întunericul devine complice, iar pielea mea îţi anticipează prezenţa aşa cum pământul aşteaptă ploaia. Apropierea ta mișcă aerul; vocea ta, joasă și apropiată, se topește în gândurile mele, amestecându-se cu ritmul care mă atrage spre tine. Aici, nu există ceasuri – doar pulsul împărtășit, muzica liniștită a respirației noastre și acel moment suspendat când ispita încetează să mai fie o promisiune și devine adevăr..

Vinul din paharul tău tremură când mă privești așa – ca și cum buzele mele ar fi un secret și tu, confidentul perfect. Vorbim despre orice, râdem de orice, dar sub suprafață începe să se formeze un alt limbaj. Ia o înghițitură, roșul vinului ecou căldura gurii tale, și distanța dintre noi se dizolvă încet, până când aerul se simte prea subțire pentru cuvinte.

.

Soarele a dispărut, dar umbra ta persistă, trasată pe mine ca o amintire invizibilă. Îmi amintesc cum prezența ta mi-a traversat gândurile, cum privirea ta a lăsat scântei sub pielea mea. Îmi închid ochii şi mă întorc acolo – nu prin zgomot, ci prin tăcerea arzătoare pe care mi-ai lăsat-o între coaste. În oglindă nu mă văd pe mine, ci ecoul ochilor tăi, acea linie care îmi aminteşte că am fost al tău – şi voi fi din nou.

Te apropii, iar aerul se schimbă. Nu este parfum – este căldura care te înconjoară, urmele care rămân în aer mult timp după ce ai plecat. Mâna ta o atinge întâmplător pe a mea, iar lumea devine mai mică, redusă la acel moment de recunoaștere. Conversația continuă, dar aud doar tremurul liniștit al vocii tale, sunetul care dezleagă fiecare nod din mine. Când pleci, aerul încă arde ușor și mă trezesc că te caut în fiecare umbră, în fiecare colț al gândului meu.

Ochii noștri joacă un joc tăcut, mișcând piese invizibile care ne atrag mai aproape fără scăpare. Râsul tău îmi sparge apărarea, apropierea ta se simte ca o șoaptă pe marginea atingerii. Încă nu există niciun sărut, doar acea căldură în creștere, acel puls între bătăile inimii, acea urgență care transformă lumea într-un zgomot de fundal. Şi când, în sfârşit, buzele tale se întâlnesc cu ale mele, nu e un sărut, e pecetea finală a unui pact scris de la prima vedere..

Nu mă atingi – şi totuşi, te simt. Este felul în care te uiţi la mine, felul în care aerul devine dens între noi, plin de cuvinte nerostite. Te apleci aproape, vocea ta atingând marginea urechii mele ca o briză care poartă fiecare semnificație pe care nu o putem spune. Nu e nevoie de mai mult, pentru că ştiu că distanţa e fragilă, şi că orice clipă, chiar şi tăcerea însăşi, ar putea lăsa să se reverse în noapte tot ce am ascuns.