AraFerrer

♥ ♥ ♥Bine ați venit în spațiul meu, numele meu este Ara ♥

Întotdeauna am simţit că o forţă din mine refuza să stea liniştită. Nu a fost rebeliune, ci o curiozitate arzătoare, o dorință de a merge dincolo de ceea ce am fost învățat să mă tem. Încă din copilărie m-am întrebat ce se află în spatele ameţelii, în spatele pericolului, în spatele acestei limite invizibile de care atât de mulţi se tem..

Am crescut pe malul mării, înconjurată de vânt și sare. Poate că acolo am învățat că nimic nu stă nemișcat, că totul se schimbă și că trebuie să înveți să dansezi cu mișcarea. Cu toate acestea, am încercat mult timp să fiu ceea ce se aștepta de la mine. Până în ziua în care mi-am dat seama că viaţa e prea scurtă pentru a fi trăită după standardele altora.

Aşa că am plecat. Am părăsit satul meu pentru un oraș care nu doarme niciodată. La început, zgomotul și luminile m-au sufocat, dar treptat am învățat să iubesc acest haos vibrant. Am găsit o nouă energie, o libertate în dezordine, o invitație de a nu mai aștepta și de a începe să trăiesc..

Am început să fac ceea ce mă speria: să vorbesc cu străinii, să mă pierd de bună voie, să încerc necunoscutul. Am descoperit că frica nu dispare niciodată cu adevărat; se transformă atunci când îndrăznești să o privești în față. Fiecare mic act de curaj îmi făcea lumea mai mare.

Arta m-a ajutat să mă descopăr altfel. Prin el, am putut fi o mie de versiuni ale mele fără a renunța la niciuna. Am înțeles că frumusețea nu vine din perfecțiune, ci din sinceritate, din abilitatea de a fi întreg, vulnerabil, adevărat.. Pentru prima dată, m-am simțit liberă fără a fi plăcută. Au fost zile goale, nopți nesigure. Când lumea părea imensă și eu eram mic, mă urcasem pe acoperiș să privesc cerul. A fost felul meu de a-mi aminti că nu totul are nevoie de explicații. Unele lucruri trebuie doar trăite, respirate, traversate.

Îmi amintesc o noapte de vară când m-am aruncat în mare. Apa înghețată mi-a tăiat respirația și în acea tăcere lichidă am simțit o prezență totală. Nici trecut, nici viitor, doar bătăile pure ale vieții. De atunci, ori de câte ori mă îndoiesc, îmi amintesc de acea scufundare: îmi amintește că sunt aici, vie, vibrantă.. Curiozitatea m-a condus pe căi pe care alții le-ar considera imprudente. Dar acesta e felul meu de a onora viaţa: îndrăzneşte, riscă, începe din nou. Am învățat că tinerețea nu este o chestiune de vârstă, ci de atitudine - să alegi curiozitatea în locul fricii, mișcarea în locul așteptării, senzația în locul uitării..

Astăzi, nu mai trebuie să înțeleg totul pentru a merge mai departe. Continui să scriu, să iubesc, să simt. Merg desculţă, cu inima deschisă, plină de întrebări fără răspuns. Poate că nu voi şti niciodată totul, dar atâta timp cât caut, atâta timp cât simt, voi şti că trăiesc – exact acolo unde trebuie să fiu.

♥♥♥