AliceHeart

👅👅👄👄💋💋💥💥Alice.💥💥💋💋👄👄👅👅

Alice, lumina din tărâmurile îndepărtate

Într-un colț vibrant al Americii Latine, acolo unde soarele mângâie pielea cu blândețe și munții cântă balade străvechi, trăia Alice, o femeie a cărei frumusețe părea să fi fost sculptată de zeii înșiși. Ea nu a trecut niciodată neobservată. De îndată ce intra într-o cameră, aerul părea să se schimbe, ca şi cum însăşi natura îşi ţinea respiraţia în prezenţa ei..

Alice avea părul blond ca razele soarelui la zenit — lung, strălucitor, de neîmblânzit.. Se unduiau în vânt ca un râu de aur şi păreau să capteze fiecare rază de lumină pentru a o transforma în strălucire.. Dar nu numai părul ei atragea privirile. Ochii ei, de un verde profund, aminteau de pădurile tropicale după ploaie: misterioși, vii, impenetrabili.. Era în privirea ei un foc care ardea încet, o strălucire de provocare, de vis, de libertate. Şi sprâncenele ei, negre şi groase, desenau cu îndrăzneală trăsăturile feţei ei ca loviturile de pensulă ale unui pictor încrezător în arta sa..

Alice nu a fost o femeie obișnuită. Ea era întruchiparea aventurii. Nimic nu-l sperie, nimic nu-l opreste. În timp ce alții doar își visau viața, Alice își trăia visele. Ea a urcat munți abrupți cu ușurința unei capre sălbatice, a traversat jungle neexplorate, a înfruntat râuri furioase cu o vâslă și o scânteie în ochi.. Inima îi bătea la ritmul tobelor necunoscutului. Îi plăcea să simtă adrenalina curgând prin venele ei, fiorul neașteptatului pe pielea ei, senzația înălțătoare de a nu ști niciodată ce îi va aduce ziua de mâine..

Dar sub această aură de aventurieră de neînvins se ascundea şi un suflet tandru, visător, profund uman. Alice purta în ea căldura popoarelor din sud, pasiunea latină care dansează pe ritmul inimii. Cântă stelelor cântece uitate, vorbea copacilor ca unor vechi prieteni, râdea cu un râs pur, cristalin, care făcea să înflorească inimile ofilite..

Ea a fost una dintre acele persoane care nu se tem să cadă, pentru că știu că se vor ridica mai puternice. Acelea care iubesc necondiționat, fără plasă, cu toată înflăcărarea unei inimi libere. Fiecare cicatrice de pe pielea ei spunea o poveste, fiecare privire își amintea de ea mult timp după ce plecase. Alice a fost o suflare de vânt cald într-o lume uneori prea rece. A adus cu ea haosul aventurii, da, dar şi lumina speranţei.

Când o vedeai plecând, cu geanta pe spate și zâmbetul pe buze, știai că mergea să cucerească o lume nouă. Și totuși nu avea nevoie de nimic altceva decât de curiozitatea ei nesățioasă, de curajul ei înflăcărat și de acea frumusețe aproape ireală care venea, poate, din libertatea ei absolută..

În inima Americii Latine, acolo unde dealurile verzi se pierd în orizont, unde florile emană parfumuri îmbătătoare şi unde tradiţiile străvechi răsună încă în cântecele dimineţii, trăia o femeie al cărei nume părea şoptit de vânturi: Alice..

Născută într-un sat mic, înconjurată de arbori de cafea și râuri cântătoare, Alice a avut încă din copilărie acea scânteie pe care o vezi doar la ființele destinate să îmbrățișeze vieți extraordinare. Frumusețea ei, deși evidentă, nu era aceea a unei simple fețe armonioase sau a unei siluete grațioase. Nu, frumuseţea Alicei era una care nu se măsoară, una care se impune, care tulbură, care rămâne în memorie ca un parfum de neuitat..

Părul ei blond, strălucitor ca soarele de la amiază, părea să capteze razele de aur și să le trimită înapoi în lume.. Îi cădeau în cascadă pe umerii încinşi de soare, formând un contrast izbitor cu pielea ei caldă şi moale.. Acest blond nu era obişnuit în regiunea lui — era un mister, un dar al stelelor, poate.. Dar ceea ce mă fermeca cel mai mult era privirea ei: doi ochi verzi adânci, strălucitori ca smaraldele scăldate în lumină.. Ochii care vedeau dincolo de aparenţe, care citeau sufletele şi ardeau de o sete infinită de viaţă.

Sprâncenele ei groase, negre și perfect arcuite, încadrează această privire cu caracter.. Îi dădeau feţei o intensitate sălbatică, o strălucire sălbatică care captiva privirile.. Ea nu a fost una care a fost îmblânzită. Alice a fost o leoaică, un foc de pădure, o promisiune de furtună și lumină. Dar dincolo de învelişul strălucitor, Alice purta în ea spiritul marilor călători, al poeţilor uitaţi, al visătoarelor trezite.. Ea nu a vrut o viață obișnuită, stabilită, înlănțuită. Întotdeauna a refuzat limitele impuse femeilor, tinerilor, visătorilor.. Și-a luat rucsacul într-o dimineață, fără avertisment, și a plecat – nu să fugă, ci să trăiască..

Chemarea drumurilor necunoscute

Primii ani de rătăcire au fost grei, uneori singuratici. A dormit sub stele, în gări abandonate, în peşteri de pe stânci. Dar ea nu s-a temut niciodată. Se hrănea cu ceea ce îi oferea natura, fructe căzute, rădăcini, peşte pe care învăţa să-l prindă singură.. Îi asculta pe bătrânii din satele îndepărtate, le învăţa limbile, cântecele, poveştile.. Oriunde mergea, lăsa o urmă. Nu fizic, ci spiritual. Copiii îl admirau, femeile se simțeau mai puternice la atingerea lui, bărbații. Uneori se temeau de ea, deseori o doreau, dar niciodată nu ştiau cum să se apropie de ea. Într-o zi, în regiunea andină, ea a urcat singură pe muntele Illimani. Aerul era subțire, frigul îi mușca degetele, iar zăpada îi pătrundea în pantofii uzați.. Dar ea a urcat, din nou și din nou, ca împinsă de un foc interior. În vârf, ea a strigat atât de tare încât ecoul s-a repetat de zece ori. Acolo sus, ea a jurat loialitate libertăţii. Niciodată nu s-ar lăsa înlănţuită, niciodată nu şi-ar sacrifica sufletul pentru confort sau siguranţă.